Twin Turbo
De obicei, să mergi pe un lac înghețat cu două hot hatch-uri care
însumează 660 CP ar prezenta un risc avansat de coliziune cu plante
rășinoase. Însă e ceva liniștitor la mașinile astea două. Ceva în plus:
tracțiunea integrală.
Adică fix motivul pentru care mă aflu deasupra a 40 de centimetri prețioși de gheață, pe lacul Kvarntjarnen. Motiv pentru care am pus pe mine 10 kg de haine. Motiv pentru care fiecare trosnet și scârțâit mă face să îmbătrânesc cu trei ani: aflăm dacă acea liniște provocată de tracțiunea integrală e susținută de beneficii reale, tangibile. Și facem asta pe cel mai alunecos circuit dintre câte și-ar putea imagina orice nebun.
Mă îndrept întâi spre Audi RS3 Sportback. Liniștitor de puternic (340 CP), liniștitor de scump (peste 47.000 €), liniștitor de german. OK, arată un pic conservator, însă apasă butonul de start și își va renega originile simple cu un răget de motor turbo în cinci cilindri. Micuțul drum care unește centrul lacului de circuit a fost netezit, așa că opresc controlul tracțiunii (atât cât permite Audi) și caut să văd câtă aderență există.
Dumnezeule, chestia asta e rapidă. Demarajul pe gheață definește eficiența: evacuarea bolborosește o gargară, patru fântâni arteziene identice pornesc din fiecare roată și pur și simplu se aruncă înainte. Înăuntru, nu se simte vreo sforțare – doar ceva asemănător manevrei Heimlich, urmată de un facelift provocat de forțele inerțiale. După care cutia S tronic găsește o altă treaptă și repetă figura. În linie dreaptă, sistemul quattro cuplat permanent este absolut genial.
În curbe? Nu la fel de mult. Ajungând pe circuitul propriu-zis, nu pot rezista să nu mă înfig din nou în motorul ăla cu număr impar de cilindri. Ceva însă nu merge cum trebuie. Vitezometrul indică 140 km/h; eu merg cu 65. Roțile din spate, cu lățimea de 255, ronțăie zdravăn din gheață, însă toată puterea adevărată e trimisă în față. Totul conspiră pentru apariția subvirării, care mă introduce într-o movilă de zăpadă de un metru cu o bufnitură surdă. În următoarea curbă, o bufnitură surdă. Movilă de zăpadă. Virajul următor – bufnitură. Movilă...
Până acum, sunt trist, dar în siguranță. E timpul pentru o altă abordare. O scurtă discuție cu instructorul nostru de condus pe gheață, Ted, ivește modalități de a mai domoli simptomele. „Frânează pentru a muta masa pe roțile din față, virează, lasă accelerația, lasă spatele să alunece atât cât poți, după care talpă, talpă, talpă“.
Metoda lui Ted funcționează. Sunt Stig Blomquist. Sunt Hannu Mikkola. Dar, în cele din urmă, trișez.
Audiul nu vrea să facă asta. Vrea să mă protejeze. Vrea eficiență. Nu-i un lucru rău în lumea reală – avantajele tracțiunii integrale și ale unui ESP dornic nu sunt de ignorat. Dar aici nu suntem în lumea reală.
E un lac înghețat. Vreau ceva diferit. Vreau un...
WRX STi. Șase litere care promit o mașină de raliu pentru străzile obișnuite, care promit să nu mă dezamăgească - sau să mă tartineze – pe un lac înghețat.
Vei fi observat, probabil, că nu e tocmai un hot-hatch – este versiunea berlină, care s-a întors în 2010. Dar are aceeași masă (1.505 kg) și același ampatament (2.625 mm), același motor boxer cu turbosuflantă și patru cilindri și nu costă nici măcar cu un bănuț mai mult.
La fel ca fratele mai scurt de fund, e foarte anti-Audi. Display-urile digitale sunt LCD-uri portocalii. Schimbătorul de viteze pare la mâna a doua. Scaunul e atât de dur, încât mă doare fundul. Și după doar 50 de metri, rânjesc.
E o mașină adevărată, cu pedigree de raliuri. Motorul boxer turtit, care pare să stea la centimetri distanță de genunchii mei, coboară centrul de greutate și îmi ridică încrederea cu mult dincolo de abilitățile mele reale. La primul viraj la stânga, fundul iese în afară și contra-brachez până când mi se termină cursa volanului, după care se oprește și mă lasă să pun jos câtă putere vreau. ESP-ul de pe Audi m-ar fi depozitat într-o movilă cu 20 de metri mai în spate, dar jucăușul și incorigibilul Subaru vrea să merg mai departe. De preferat, și mai repede.
E o minunăție pe un lac înghețat. Nu și când vrei să-ți lași copiii la grădiniță. Dar asta e cu adevărat remarcabil la Subaru: are o personalitate duală. Ignoră toate butoanele pe care Stig le-ar apăsa și e un companion obedient – tracțiunea integrală te scoate din virajele în care intri prea tare înainte chiar să-ți dai seama că ești în pericol și o să se agațe cu o tenacitate liniștitoare pe cele mai dificile suprafețe.
Încă mă aflu în Subaru când ies de pe circuit și intru pe drumul principal. Audiul e în spate, în momentul în care un tractor ne iese în față dintr-un șir des și întunecat de brazi. Trebuie să ocolim larg pentru a-l evita, însă ambele mașini negociază bine situația și scot înjurături pe țevile de eșapament. Dacă am fi fost în mașini cu tracțiune față sau spate, erau șanse mari să fi fost împachetați.
Nu-i vorba că Audi și Subaru subminează ideea tradițională de hot-hatch – doar o întind într-o direcție diferită. Ambele fac ce trebuie să facă astfel de mașini – adaugă o doză de distracție oricărui drum – și ambele o fac într-un mod propriu (egoul meu trimite mulțumiri către Subaru, mama mea către Audi). Dar ai o senzație puternică de valoare adăugată - vei fi mai în siguranță decât într-un hot hatch normal. Plus că sunt mult mai bune pentru derapaje controlate pe lacuri înghețate...
Adică fix motivul pentru care mă aflu deasupra a 40 de centimetri prețioși de gheață, pe lacul Kvarntjarnen. Motiv pentru care am pus pe mine 10 kg de haine. Motiv pentru care fiecare trosnet și scârțâit mă face să îmbătrânesc cu trei ani: aflăm dacă acea liniște provocată de tracțiunea integrală e susținută de beneficii reale, tangibile. Și facem asta pe cel mai alunecos circuit dintre câte și-ar putea imagina orice nebun.
Mă îndrept întâi spre Audi RS3 Sportback. Liniștitor de puternic (340 CP), liniștitor de scump (peste 47.000 €), liniștitor de german. OK, arată un pic conservator, însă apasă butonul de start și își va renega originile simple cu un răget de motor turbo în cinci cilindri. Micuțul drum care unește centrul lacului de circuit a fost netezit, așa că opresc controlul tracțiunii (atât cât permite Audi) și caut să văd câtă aderență există.
Dumnezeule, chestia asta e rapidă. Demarajul pe gheață definește eficiența: evacuarea bolborosește o gargară, patru fântâni arteziene identice pornesc din fiecare roată și pur și simplu se aruncă înainte. Înăuntru, nu se simte vreo sforțare – doar ceva asemănător manevrei Heimlich, urmată de un facelift provocat de forțele inerțiale. După care cutia S tronic găsește o altă treaptă și repetă figura. În linie dreaptă, sistemul quattro cuplat permanent este absolut genial.
În curbe? Nu la fel de mult. Ajungând pe circuitul propriu-zis, nu pot rezista să nu mă înfig din nou în motorul ăla cu număr impar de cilindri. Ceva însă nu merge cum trebuie. Vitezometrul indică 140 km/h; eu merg cu 65. Roțile din spate, cu lățimea de 255, ronțăie zdravăn din gheață, însă toată puterea adevărată e trimisă în față. Totul conspiră pentru apariția subvirării, care mă introduce într-o movilă de zăpadă de un metru cu o bufnitură surdă. În următoarea curbă, o bufnitură surdă. Movilă de zăpadă. Virajul următor – bufnitură. Movilă...
Până acum, sunt trist, dar în siguranță. E timpul pentru o altă abordare. O scurtă discuție cu instructorul nostru de condus pe gheață, Ted, ivește modalități de a mai domoli simptomele. „Frânează pentru a muta masa pe roțile din față, virează, lasă accelerația, lasă spatele să alunece atât cât poți, după care talpă, talpă, talpă“.
Metoda lui Ted funcționează. Sunt Stig Blomquist. Sunt Hannu Mikkola. Dar, în cele din urmă, trișez.
Audiul nu vrea să facă asta. Vrea să mă protejeze. Vrea eficiență. Nu-i un lucru rău în lumea reală – avantajele tracțiunii integrale și ale unui ESP dornic nu sunt de ignorat. Dar aici nu suntem în lumea reală.
E un lac înghețat. Vreau ceva diferit. Vreau un...
WRX STi. Șase litere care promit o mașină de raliu pentru străzile obișnuite, care promit să nu mă dezamăgească - sau să mă tartineze – pe un lac înghețat.
Vei fi observat, probabil, că nu e tocmai un hot-hatch – este versiunea berlină, care s-a întors în 2010. Dar are aceeași masă (1.505 kg) și același ampatament (2.625 mm), același motor boxer cu turbosuflantă și patru cilindri și nu costă nici măcar cu un bănuț mai mult.
La fel ca fratele mai scurt de fund, e foarte anti-Audi. Display-urile digitale sunt LCD-uri portocalii. Schimbătorul de viteze pare la mâna a doua. Scaunul e atât de dur, încât mă doare fundul. Și după doar 50 de metri, rânjesc.
E o mașină adevărată, cu pedigree de raliuri. Motorul boxer turtit, care pare să stea la centimetri distanță de genunchii mei, coboară centrul de greutate și îmi ridică încrederea cu mult dincolo de abilitățile mele reale. La primul viraj la stânga, fundul iese în afară și contra-brachez până când mi se termină cursa volanului, după care se oprește și mă lasă să pun jos câtă putere vreau. ESP-ul de pe Audi m-ar fi depozitat într-o movilă cu 20 de metri mai în spate, dar jucăușul și incorigibilul Subaru vrea să merg mai departe. De preferat, și mai repede.
E o minunăție pe un lac înghețat. Nu și când vrei să-ți lași copiii la grădiniță. Dar asta e cu adevărat remarcabil la Subaru: are o personalitate duală. Ignoră toate butoanele pe care Stig le-ar apăsa și e un companion obedient – tracțiunea integrală te scoate din virajele în care intri prea tare înainte chiar să-ți dai seama că ești în pericol și o să se agațe cu o tenacitate liniștitoare pe cele mai dificile suprafețe.
Încă mă aflu în Subaru când ies de pe circuit și intru pe drumul principal. Audiul e în spate, în momentul în care un tractor ne iese în față dintr-un șir des și întunecat de brazi. Trebuie să ocolim larg pentru a-l evita, însă ambele mașini negociază bine situația și scot înjurături pe țevile de eșapament. Dacă am fi fost în mașini cu tracțiune față sau spate, erau șanse mari să fi fost împachetați.
Nu-i vorba că Audi și Subaru subminează ideea tradițională de hot-hatch – doar o întind într-o direcție diferită. Ambele fac ce trebuie să facă astfel de mașini – adaugă o doză de distracție oricărui drum – și ambele o fac într-un mod propriu (egoul meu trimite mulțumiri către Subaru, mama mea către Audi). Dar ai o senzație puternică de valoare adăugată - vei fi mai în siguranță decât într-un hot hatch normal. Plus că sunt mult mai bune pentru derapaje controlate pe lacuri înghețate...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu