BMW, Audi sau Mercedes? Lexus sa fie!
Oare cum ar arata lumea fara Mercedes Benz, BMW si Audi? E posibil sa existe viata dincolo de aceasta sfânta treime a automobilelor? E omenirea pregatita sa accepte aceasta revelatie, împreuna cu aceea a existentei extraterestrilor care vor încerca sa invadeze planeta cu o supraoferta de nave spatiale la pret de dumping?! Poate doar Teleenciclopedia si Stephen Hawking sa ne ofere raspunsul.
Lucrul de care sunt sigur e ca m-am convins ca daca ar exista numai Lexus, lumea s-ar mântui linistita si fara titanii germani. Nu-ti trebuie mult timp sa te prinzi ca pe soselele noastre e o mare plictiseala, formata din multe masini germane, cu mici momente semiartistice, asigurate de Skoda. Un weekend petrecut pe drum cu un Lexus IS250 te vindeca rapid de orice nostalgie dupa marea tehnica germana. Pe scurt, daca va intereseaza o combinatie perfecta între confort si sportivitate, însotita de un design evoluat si ergonomic, treaba e deja rezolvata. E pentru prima oara când, folosind un automobil din categoria A4, seria 3 sau C Klasse, nu am nimic de comentat, pentru ca, vorba unui slogan: mereu gasesti ceva de facut (când e vorba de bârfit).
Sa spunem ca o cheie inteligenta nu mai e chiar o mare scofala, dar felul în care masina începe sa-si arate luminile e un spectacol frumos. La fel de bine gândit e si momentul numit atât de inspirat în englezeste ignition si pe care o fufa traita peste hotare sigur l-ar numi cu siguranta (si cu mult pisi-effect): ignitie. Ceasurile ramân întunecate, conturate de cercuri luminoase delicate, iar limbile - aprinse si ele, ca niste pupile fosforescente de tigru - se dau peste cap cu o miscare fluida, care-ti spune: hai! Hai sictir, monotonie, poti sa spui si tu, dupa ce te aranjezi în scaunele care te tin cum tinea bunicul lui Heidi coasa, adica perfect.
Cred ca un singur lucru îi pot eu reprosa acestei masini. Altceva chiar nu am putut gasi si poate ca si superficialitatea reprosului e un argument în plus: nu are racire si în spatarul scaunelor, ci doar în sezut. Dar poate ca Japonezii l-au citit pe Emil Brumaru si n-au vrut ca fericitii posesori de Lexus sa se recunoasca în nemuritoarele versuri: Eram la mare tebecisti, atât de grasi, atât de tristi. si stam la bar nebând, fumând... Macar sunetul evacuarii e putin ragusit, dar atât cât sa para doar un efect de stil, lânga cei 208 cai pe care îi produce un motor de 2,5 litri silentios si cuminte în consum. Nu tâsneste cât sa-ti rupa gâtul nici în modul secvential, dar fuge convingator si în deplin control. Cutia e una din cele mai simpatice si echilibrate, parca special facuta pentru drumuri lungi si serpuite, în care poti sa-ti dai seama cât e de inteligenta si pregatita de cel mai potrivit raspuns. Padelele sunt folositoare omului si chiar transforma masina într-o jucarie pentru adulti care vor sa rupa lantul cât sa râda un pic. Sa spunem ca ai nevoie de 2 kilometri sa-ti dai seama ca te afli într-o masina care este cu doua clase peste rivalele sale din categorie, pentru ca e nascuta dintr-o filosofie care evita compromisul, asumându-si riscurile firesti, inclusiv un pret putin mai mare.
Configuratia încercata de mine costa aproximativ 44k euro si avea, în afara de trapa, cam tot ce ar fi necesar ca sa te transformi într-un sofer fericit. Navigatia, cu touch-screen si-a facut bine treaba chiar daca nu auzise de Isaccea si alte localitati vestite pe vremuri la cotele apelor Dunarii. Mi-a placut si sistemul audio, adica ceva la fel de important pentru mine la o masina ca si un motor de doamne-ajuta. Si am avut noroc si de un drum cum nu stiam ca exista, între Smârdan si Tulcea, cu o mica abatere la mânastirea Celik-Dere, unul din cele mai frumoase parcurse vreodata. Serpentine între dealuri, linii drepte de-a lungul padurilor inundate de Dunare, prin care înflorisele nuferii, calcar si stuf, minarete cu acoperis verde, magarusi, garduri de piatra si cirese varatice la marginea drumului. Jumatate din vraja asta a facut-o însa masina, care a plutit pe sosea cu aceeasi gratie si stabilitate, indiferent de viteza sau de aparenta mea brutalitate în curbe. Zen-ul e clar unde s-a nascut, adica nu în Germania. Chiar si asa, nu ma asteptam sa îl regasesc si în duhul unei masinarii create de urmasii unor calugari mai degraba preocupati de nemiscare si liniste. Pentru ca aceasta masina te linisteste si te face sa cauti limitele surâzând calm, înfundat în scaun, cântând, atent la peisaj si mereu cu sentimentul ca destinatia poate fi mereu alta. Exista un buton foarte important, care modifica tractiunea în functie de starea vremii sau de starea de spirit a soferului. La mine a stat aproape tot timpul în zona Power si chiar dupa decuplarea ESP, tot ma simteam asistat în necugetarea mea de o cohorta de îngeri cu sabie si cu ochii uite-asa, vorba cântecului.
Nu stiu cum o fi sa fii limuzina si ce simte ea când soferul se bucura, dar bag mâna în foc pentru Lexus ca stie sa-ti ghiceasca gândurile si ca va putea curând sa si raspunda: Dar avem bere buna si la noi, în Japonia!
Lucrul de care sunt sigur e ca m-am convins ca daca ar exista numai Lexus, lumea s-ar mântui linistita si fara titanii germani. Nu-ti trebuie mult timp sa te prinzi ca pe soselele noastre e o mare plictiseala, formata din multe masini germane, cu mici momente semiartistice, asigurate de Skoda. Un weekend petrecut pe drum cu un Lexus IS250 te vindeca rapid de orice nostalgie dupa marea tehnica germana. Pe scurt, daca va intereseaza o combinatie perfecta între confort si sportivitate, însotita de un design evoluat si ergonomic, treaba e deja rezolvata. E pentru prima oara când, folosind un automobil din categoria A4, seria 3 sau C Klasse, nu am nimic de comentat, pentru ca, vorba unui slogan: mereu gasesti ceva de facut (când e vorba de bârfit).
Sa spunem ca o cheie inteligenta nu mai e chiar o mare scofala, dar felul în care masina începe sa-si arate luminile e un spectacol frumos. La fel de bine gândit e si momentul numit atât de inspirat în englezeste ignition si pe care o fufa traita peste hotare sigur l-ar numi cu siguranta (si cu mult pisi-effect): ignitie. Ceasurile ramân întunecate, conturate de cercuri luminoase delicate, iar limbile - aprinse si ele, ca niste pupile fosforescente de tigru - se dau peste cap cu o miscare fluida, care-ti spune: hai! Hai sictir, monotonie, poti sa spui si tu, dupa ce te aranjezi în scaunele care te tin cum tinea bunicul lui Heidi coasa, adica perfect.
Cred ca un singur lucru îi pot eu reprosa acestei masini. Altceva chiar nu am putut gasi si poate ca si superficialitatea reprosului e un argument în plus: nu are racire si în spatarul scaunelor, ci doar în sezut. Dar poate ca Japonezii l-au citit pe Emil Brumaru si n-au vrut ca fericitii posesori de Lexus sa se recunoasca în nemuritoarele versuri: Eram la mare tebecisti, atât de grasi, atât de tristi. si stam la bar nebând, fumând... Macar sunetul evacuarii e putin ragusit, dar atât cât sa para doar un efect de stil, lânga cei 208 cai pe care îi produce un motor de 2,5 litri silentios si cuminte în consum. Nu tâsneste cât sa-ti rupa gâtul nici în modul secvential, dar fuge convingator si în deplin control. Cutia e una din cele mai simpatice si echilibrate, parca special facuta pentru drumuri lungi si serpuite, în care poti sa-ti dai seama cât e de inteligenta si pregatita de cel mai potrivit raspuns. Padelele sunt folositoare omului si chiar transforma masina într-o jucarie pentru adulti care vor sa rupa lantul cât sa râda un pic. Sa spunem ca ai nevoie de 2 kilometri sa-ti dai seama ca te afli într-o masina care este cu doua clase peste rivalele sale din categorie, pentru ca e nascuta dintr-o filosofie care evita compromisul, asumându-si riscurile firesti, inclusiv un pret putin mai mare.
Configuratia încercata de mine costa aproximativ 44k euro si avea, în afara de trapa, cam tot ce ar fi necesar ca sa te transformi într-un sofer fericit. Navigatia, cu touch-screen si-a facut bine treaba chiar daca nu auzise de Isaccea si alte localitati vestite pe vremuri la cotele apelor Dunarii. Mi-a placut si sistemul audio, adica ceva la fel de important pentru mine la o masina ca si un motor de doamne-ajuta. Si am avut noroc si de un drum cum nu stiam ca exista, între Smârdan si Tulcea, cu o mica abatere la mânastirea Celik-Dere, unul din cele mai frumoase parcurse vreodata. Serpentine între dealuri, linii drepte de-a lungul padurilor inundate de Dunare, prin care înflorisele nuferii, calcar si stuf, minarete cu acoperis verde, magarusi, garduri de piatra si cirese varatice la marginea drumului. Jumatate din vraja asta a facut-o însa masina, care a plutit pe sosea cu aceeasi gratie si stabilitate, indiferent de viteza sau de aparenta mea brutalitate în curbe. Zen-ul e clar unde s-a nascut, adica nu în Germania. Chiar si asa, nu ma asteptam sa îl regasesc si în duhul unei masinarii create de urmasii unor calugari mai degraba preocupati de nemiscare si liniste. Pentru ca aceasta masina te linisteste si te face sa cauti limitele surâzând calm, înfundat în scaun, cântând, atent la peisaj si mereu cu sentimentul ca destinatia poate fi mereu alta. Exista un buton foarte important, care modifica tractiunea în functie de starea vremii sau de starea de spirit a soferului. La mine a stat aproape tot timpul în zona Power si chiar dupa decuplarea ESP, tot ma simteam asistat în necugetarea mea de o cohorta de îngeri cu sabie si cu ochii uite-asa, vorba cântecului.
Nu stiu cum o fi sa fii limuzina si ce simte ea când soferul se bucura, dar bag mâna în foc pentru Lexus ca stie sa-ti ghiceasca gândurile si ca va putea curând sa si raspunda: Dar avem bere buna si la noi, în Japonia!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu