Primul contact: Mazda RX-8
Probabil că deja te-ai oprit din râsul care te-a podidit atunci când ai citit Primul contact: Mazda RX-8. În apărarea mea, am să spun că titlul Primul contact al lui Știrbu cu Mazda RX-8 a fost respins din considerente spațiale.
Pentru că, vezi tu, mașina asta a uimit deja lumea, în 2003, atunci când a apărut. Ce anume ar putea să aibă diferit încât să atragă după nouă ani de existență? Păi. Aproape totul...
Design exterior

Modelul din imagine este rezultatul facelift-ului din 2009, care a adus un aer puțin mai agresiv ciudățeniei RX-8. De asemenea, mașina din poză este versiunea R3, care presupune – pe lângă jantele BBS de 19”, micile modificări estetice și scaunele Recaro – îmbunătățiri ale suspensiilor, care au amortizoare Bilstein. Da, are și un sistem Bose de 300 de Watt, pe care nu ai să-l folosești niciodată.
Dar toate aceste modificări fost făcute în așa fel încât să nu afecteze elementele definitorii ale RX-8: alura de fast-back, ușile din spate suicide și motorul rotativ sunt tot acolo. La fel și consumul de ulei. La fel și emisiile de noxe, care au eliminat-o de pe piața europeană în 2010. La fel și plăcerea condusului. Cu toate că atrage priviri chiar și după nouă ani, minusurile au transformat-o în dușmanul numărul unu al ecologiei. Acesta este motivul principal pentru care Mazda a sistat producția lui RX-8.
Habitaclu

Există câteva elemente în interior care ți-ar sugera că mașina asta are valențe sportive. De exemplu, ai scaunele Recaro, care te îmbrățișează așa frumos că parcă, parcă ai căuta centura în patru puncte. Sau schimbătorul de viteze scurt. Sau poziționarea frânei de mână. Și să nu uităm de pièce de résistance – turometrul, de care este foarte probabil să fii hipnotizat.

În privința spațiului și a accesului, trebuie să știi că ușile din spate sunt, pe cât de ne-naturale, pe atât de utile atunci când vrei să inviți pe cineva în spate. Evident, în comparație cu un coupe. Odată intrat, pasagerul tău nu va mai putea deschide portiera decât după ce deschizi portiera față. Cu toate că aparent spațiul pe scaunele din spate – despărțite de tunelul median – este mic, RX-8 poate găzdui patru pasageri fără ca aceștia să aibă accese de claustrofobie. Decât dacă, ehm, sunt claustrofobi.
În privința calității materialelor de la interior, în afară de porțiunile excesiv de negre (care sunt și excesiv de sensibile la zgârieturi și praf) nu vei fi dezamăgit în vreun fel.
Condus
E suficient să știi că, între puntea spate și puntea față, inginerii au îngrămădit un motor, o cutie de viteze în șase trepte, un rezervor de combustibil și scaune pentru patru pasageri. Asta înseamnă că, în ciuda ampatamentului de 2,7 metri, mașina stă pe asfalt incredibil de bine. Tunelul median ascunde un ax cardanic din fibră de carbon, iar în componența caroseriei s-a folosit, pe alocuri, plastic și aluminiu.

Trăgând linie, rezultă o masă de circa 1.300 de kilograme, care nu va împiedica motorul Wankel de 250 CP să-ți pună un zâmbet larg pe față, în timp ce volănești frenetic, acompaniat de cele parcă-infinit-de-multe turații. Da, este extrem de distractivă. De fapt, poți avea atât de multă distracție cu ea, încât vei uita, efectiv, de părțile rele.
Motorizare și preț (a.k.a. părțile rele)
Motorul rotativ Wankel este o mică minune. Iar minunile fac oamenii fericiți. Ce nu știi este că săvârșirea unei minuni presupune un consum de forțe. Sau, în cazul motorașului de 1,3 litri, benzină și ulei. Multă benzină și mult ulei. În cazul în care te întrebi „Bineee-acuma, cât poate consuma un motor de 1,3 litri?” am să-ți răspund franc: dacă-l soliciți, și 30 l/100 km. Asta dacă-l soliciți. Adică dacă insiști ca acum turometrului să stea cât mai aproape de cifra 9. În cazul unui mers normal (aș vrea s-o văd și pe asta... mers normal) consumul scade până pe la 15-17 litri la sută.
Preț?
Dacă îl cauți prin reprezentanțe, să știi că nu mai există. După ce au pierdut piața europeană, Mazda a anunțat că sistează producția. Așa au și făcut.
Verdict
.jpg)
Există zvonuri cum că se lucrează la un moștenitor în familia Wankel, care va uimi (din nou) lumea peste câțiva ani și va mulțumi pe băieții morocănoși care stau cu nasul prin țevile de eșapament.
Da, este genul de mașină pe care vrei s-o cumperi, nu este o alegere pe care o faci atunci când oscilezi între mai multe variante. Te costă bani atât achiziția (vorbim de piața second-hand) cât și întreținerea. Dar apasă accelerația și vei realiza că fiecare cent merită.
În definitiv, e vorba de fericirea ta.

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu