Citroen DS4 1.6 HDi 110 FAP
€ 23,941 Condus 2012-01-04
După mine, Citroën DS4 comite o greşeală. Greşeala lui este aceea de a încerca să fie şi practic, nu doar o bijuterie de design pe care ţi-o iei pentru că îţi permiţi şi pentru că ţi-o doreşti şi (dând cu piciorul în pământ) „nimic altceva nu mai contează“. DS3 nu a emis niciodată asemenea pretenţii, şi din cauza asta erai surprins foarte plăcut atunci când vedeai că bancheta din spate e utilizabilă, iar în portbagaj încape mai mult decât două plicuri cu mâncare pentru pisici. Chiar dacă nici la DS4 nu se comunică în primul rând spaţiul interior şi versatilitate, o simplă privire asupra dimensiunilor şi asupra gărzii la sol mărite te fac să te aştepţi la un fel de nouă clasă, aşezată undeva sub crossover şi deasupra hatch-urilor.
Aşteptările astea sunt distruse în momentul în care încerci să te urci pe locurile din spate. Motivul pentru care Citroën nu i-a dat DS4-ului doar trei uşi mă depăşeşte, şi a ales în schimb să lase acea portieră din spate care are o deschidere absolut rizibilă, trimiţându-te cu gândul la acele uşi de la IKEA sau din alte supermarketuri, făcute astfel încât numai un copil să aibă loc prin ele. Iar după ce reuşeşti să-ţi cari tot corpul înăuntru, nu vei avea prilejul să te relaxezi prea tare, decât dacă găseşti poziţia cu genunchii la gură, una confortabilă.
Dinamic vorbind, lucrurile stau mult mai bine. Am mers cu motorizarea 1,6 THP de 200 de cai-putere şi este superbă, însă alegerea şi recomandarea mea de bătrânel ar fi 1,6 HDi cu doar 110 de mârţoage speriate. Asta pentru că situaţia din teren nu sună la fel de rău precum cea de pe hârtie.
Am mers cu motorizarea asta pe multe modele Citroën şi nu mi s-a părut niciodată a fi tocmai leşinată, însă pe DS4 se potriveşte parcă cel mai bine până acum. O să rămâi surprins de multe ori de cât de satisfăcător trage motorul, şi de fiecare dată o să-ţi dea şi mai multă încredere în depăşiri.
În ciuda gărzii la sol suspect de mari, oferă un nivel bun de stabilitate în curbe şi îţi dă o senzaţie de siguranţă pe care n-ai cum să nu o apreciezi.
Interiorul este aşa cum te-ai aşteptat de la noua gamă DS de la Citroën, însă la DS4 e un pic mai cuminte şi mai serios, ca să nu zic sobru, decât la DS3. Totuşi, calitatea materialelor şi a execuţiei este bună, dacă nu un pic prea conservatoare. Modelul tapiţeriei scaunelor arată de parcă ai sta pe o şenilă, însă e o şenilă confortabilă, aşa că nu ai de ce să te strâmbi.
Impresia generală pe care o oferă DS4 este oarecum firească, odată cu avansarea în gamă, însă şi un pic dezamăgitoare: după DS3, gama DS s-a cuminţit. Raţional vorbind, nu văd destule motive care să justifice alegerea unui DS4 înaintea unui Citroën C4, însă dacă-i musai, tot raţional, 1,6 HDi să fie.
Vlad Mitrache

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu